Get Adobe Flash player

Societatea in care traim de prea multe ori este nedreapta, avand in vedere valorile schimbate, dar cand vine vorba despre drama unui copil lasat de Dumnezeu cu o boala anume si care, in loc sa fie acceptat

si ingrijit de aceeasi societate, este respins cu brutalitate si nu se poate apara, atunci imaginea copleseste orice inchipuire, iar refuzurile celor in drept de a ajuta copiii aflati in suferinta in astfel de cazuri sunt tot mai vinovate. Astfel, potrivit declaratiilor mamei, postate pe Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilitati (CEDCD), un baietel cu sindrom Down din Bradeanu traieste de ceva vreme o adevarata drama, deoarece cu toate ca o comisie de specialitate a decretat ca baietelul poate sa fie inscris la o scoala normala, educatoarea de acolo a avut un comportament neadecvat pentru respectivul copil, iar intr-un final a refuzat sa-l mai primeasca la clasa. Cazul a fost raportat de mama baietelului la CEDCD, deoarece incalca toate regulile scolare si de bun simt. Potrivit relatarilor mamei, baietelul, in varsta de 7 ani, are un handicap de gradul 1, avand sindromul Down si strabism si in momentul cand a fost inscris la gradinita din comuna Bradeanu in anul scolar 2012-2013,  a avut acordul  comisiei pentru copii cu dizabilitati care i-a dat unda verde, spunandu-i ca minorul este apt pentru gradinita si ca directoarea institutiei il va primi. Practic, scoala micutului a durat doar 3 zile, deoarece educatoarea (care face caz de pilele sale politice) l-a respins, spunand ca nu poate sa lucreze cu astfel de copii si pentru ca acesta a fost primit, o fetita deja nu mai vine la ore. Mama baietelului l-a urmarit pe acesta in cele trei zile pentru a vedea daca acesta se integreaza si cu toate ca acesta se comporta normal, educatoarea nu l-a ajutat deloc sa se integreze, ci pur si simplu il ignora, nevorbind cu el deloc. "Nici macar nu ii spunea pe nume, nu l-a prezentat colegilor si orice incercare a copilului de a face conversatie cu dansa era ignorata", a precizat femeia in scrisoarea trimisa CEDCD. A patra zi, s-a produs inevitabilul, educatoarea a refuzat sa-l mai primeasca si a spus ca parintii se pot duce oriunde vor ei, ca ea nu o sa pateasca nimic, pentru ca are “pile”: “Doamna educatoare mi-a spus ca pot merge oriunde sa fac reclamatii, ca dansa are relatii si oriunde m-as duce, ea tot nu imi primeste copilul. Am rugat-o macar doua saptamani sa il tina, dar m-a refuzat categoric", a mai scris mama disperata. Dupa acest episod dureros si totodata nelalocul lui, mama a dus copilul la reevaluare, comisia din nou dandu-si acordul ca este apt pentru scoala. Din cauza istorioarei de dinainte, mama ingrijorata l-a inscris pe baietel la clasa zero, urmand ca din toamna sa intre la cursuri, dar temerile sunt aceleasi: daca se va intampla la fel ca la gradinita? Intrebati despre caz, specialistii de la Protectia Copilului au precizat ca: “in prezent, D.G.A.S.P.C. Buzau, prin Comisia pentru Protectia Copilului nu mai elibereaza orientari scolare, aceasta atributie urmand sa fie preluata de catre Inspectoratul Scolar Judetean prin Centrul Judetean de Resurse si de Asistenta Educationala Buzau. In functie de istoricul medical al copilului, evaluarea situatiei acestuia, evaluarea psihologica, specialistii apreciaza daca este posibila integrarea copilului in invatamantul de masa” – Roxana Kovacs, purtator de cuvand al D.G.A.S.P.C. Buzau. La fel, Inspectoratul Scolar Judetean, prin vocea inspectorului general adjunct Geta Burducea a spus ca in sistemul actual, in afara de unele cazuri exceptionale, copiii cu astfel de dizabilitati trebuie integrati in invatamantul de masa: „Cazurile de acest fel trebuie tratate in mod normal si firesc si cei in cauza trebuie integrati in invatamantul de masa. Sunt cazuri cand sunt si exceptii, dar aici nu poate fi vorba de asa ceva, pentru ca, am inteles ca respectiva comisie si-a dat acceptul ca baietelul sa mearga la o scoala normala. Educatoarea respectiva trebuie sa faca un plan de interventie personalizat si sa lucreze mult cu copilul. In Buzau sunt multe astfel de cazuri, in care toti copiii sunt integrati perfect”, a precizat sursa citata mai sus. Cu toate ca accesul la educatie este garantat in Romania, atat prin legea Educatiei, cat si prin legea 448 care gestioneaza zona de dizabilitate, astfel de cazuri, mai ales in invatamantul prescolar si gimnazial sunt tot mai dese, de aceea autoritatile in domeniu informeaza ca astfel de probleme trebuie aduse imediat in atentia publicului, pentru a se incerca rezolvarea lor grabnica.

Iulian Gavriluta

UPDATE: In urma articolului de mai sus, autoritatile locale din Bradeanu s-au zburlit atat de  mult incat au amenintat cu instanta pe cei care au cutezat sa dea "pe post" astfel de matrapazlacuri. Contactat de redactie, directorul unitatii de acolo - Mariana Cotoroi - a incercat sa dreaga situatia spunand ca toate cele relatate nu sunt intocmai cu realitatea, vina dand-o pe mama baietelului care, vezi Doamne, nu s-ar acomoda pe nicaieri, prin niciun sat din comuna in care a locuit. Legat de cazul cu educatoarea, directoarea din Bradeanu a mentionat ca baietelul nu avea acte de la respectiva Comisie de Evaluare, ci o simpla reteta data de doctorul Enache prin care se precizau bolile de care suferea minorul. Balbaindu-se la telefon (avem inregistrarile!), seful invatamantului din Bradeanu a mai precizat ca nu in toate cazurile cei cu sindromul Down trebuie integrati in invatamantul de masa (afirmatie ce contrazice flagrant legislatia in vigoare) si ca trebuie ca acel copil sa fie dus la un invatamant special. Reporterii NEWS BUZAU au mai intrebat daca respectiva educatoare a facut un plan special de invatamant, individualizat pentru cazul in sine, moment in care doamna director a spus ca este intr-o rata si nu poate vorbi, iar declaratia dumneaiei nu se poate da decat "fata in fata, cu dovezile pe masa". Ii reamintim directoarei respective ca in acest caz a reprezentat o unitate de invatamant de stat, fiind astfel datoare conform Legii 544/2001 - privind "Liberul acces la informatiile de interes public", sa ofere informatii si in acest mod (verbal, telefonic, etc). Uimita de raspunsul educatoarei, inspectorul adjunct al I.S.J. Geta Burducea  a precizat ca in invatamantul de stat, cadrele didactice sunt obligate sa integreze astfel de copii si acestea trebuie sa prezinte un plan individual de invatamant pentru aceste cazuri, ceea ce, din diferite motive nu s-a intamplat la Bradeanu. Ramanem in continuare stupefiati cum in astfel de cazuri se incearca musamalizarea unui comportament nedemn pentru un cadru didactic, iar in momentul cand se scot la lumina astfel de probleme se incearca acreditarea parerii ca "tot presa e de vina", iar dascalii respectivi sunt curati ca lacrima si nu dau dovada de lene sau neprofesionalism. Va vom tine la curent cu alte amanunte legate de acest caz.

 

reclama ta1

ADRESA NOULUI SITE(din 2014):

Momentul Zilei

 

LA MULTI ANI BUZOIENI, ORIUNDE V-ATI AFLA!

La cumpana dintre ani, atunci cand dorintele zboara neingradite catre Cer, redactia NEWS BUZAU ureaza tuturor buzoienilor, oriunde s-ar afla, numai bine, sanatate si maxima fericire. Sa fiti voi insiva mereu! Un an mai bun!